Cabinet de Psihologie Corina Neanu

Tulburarea Asperger a fost descrisă de medicul pediatru austriac Hans Asperger (1906-1980), sindromul Asperger fiind un diagnostic relativ nou în domeniul autismului. Prima definiție a ceea ce ulterior va fi denumit sindromul Asperger a publicat-o în 1944, însă abia prin anii 1990 a fost introdus termenul care definește această tulburare și care, ca recunoștință, poartă numele marelui pediatru.

Asperger a studiat comportamentul câtorva băieţi care deși aveau inteligența normală nu aveau abilităţi empatice, nu reuşeau să iniţieze contacte sociale, dar aveau un interes deosebit pentru un anume domeniu. În descrierea iniţială a acestui sindrom el a utilizat termenul de „psihopatie autistică” şi i-a numit pe aceşti copii „mici profesori”, datorită talentului lor deosebit pentru o anumită arie de interes. Asperger a studiat evoluţia acestor copii şi a observat că unii dintre ei şi-au dezvoltat talentele şi au ajuns să le folosească în profesia pe care o aveau. El era de părere că aceşti copii îşi pot găsi locul în societate şi pot să îşi îndeplinească rolul social cel puţin la fel de bine ca ceilalţi.

Atunci când era copil și la Asperger se regăseau câteva dintre trăsăturile descrise de el: îi era greu să interacţioneze, avea un talent deosebit pentru limbile străine şi era considerat de cei din jurul său ca fiind un copil singur.

Aşa cum am menționat și anterior, la copiii afectaţi de tulburarea Asperger se observă o deteriorare a interacţiunii sociale, adică preferă să se joace singuri decât să participe la jocurile în grup. Unii copii cu această tulburare preferă prezenţa adulţilor sau a copiilor mai în vârstă decât ei pentru a fi ajutați să facă diverse lucruri, deoarece deseori ei nu pot să se coordoneze prea bine. Acestor copii le este foarte greu sau chiar imposibil să participe la sporturi de echipă: fotbal, baschet etc. De obicei nu au un retard mintal, dar preferinţa exagerată pentru anumite jocuri sau acţiuni îi face să se dezvolte foarte mult într-un domeniu şi să rămână în urmă cu celelalte abilităţi. Pentru a ilustra noţiunile prezentate mai sus voi prezenta o situaţie reală: un copil în vârstă de 4 ani diagnosticat cu tulburare Asperger, pasionat de matematică (aceşti copii preferă, în general, subiectele abstracte), reuşea cu mare uşurinţă să efectueze calcule complicate: adunări, scăderi, înmulţiri, împărţiri la nivelul unui copil din clasa a IV-a. Cei din jur erau foarte impresionaţi de acest talent al lui pentru matematică. Daca însă copilul era întrebat care este mâncarea lui preferată sau cine este prietenul lui, nu ştia să răspundă. Iar atunci când se afla în faţa unei întrebări la care nu ştia ce să spună avea comportamente atipice: se supăra şi ţipa, sau întorcea spatele şi pleca sau pur şi simplu. Sau te întreba zâmbitor „cât face 15×3?”.

Copiii afectaţi de tulburarea Asperger nu simt nevoia să împărtăşească cu ceilalţi ceea ce gândesc sau ceea ce simt; chiar dacă sunt bucuroşi sau trişti ei nu au necesităţi legate de a trăi în consonanţă cu cei dragi. Rutina, ritualurile, comportamentele stereotipe sunt, în general, prezente şi la copiii afectaţi de această tulburare.

O deosebire importantă dintre autism şi tulburarea Asperger o reprezintă dezvoltarea limbajului: copiii cu sindrom Asperger reuşesc să pronunţe cuvinte izolate în jurul vârstei de 2 ani şi fraze în jurul vârstei de 3 ani, în timp ce copiii cu autism vorbesc mult mai târziu, au un număr redus de cuvinte în vocabular şi de multe ori nu reuşesc să vorbească în propoziţii.

Din păcate nu există date concludente despre răspândirea acestei afecţiuni: ştim însă că se întâlnesc între 2 şi 5 copii cu autism la fiecare 10.000 de copii, dar în ceea priveşte tulburarea Asperger nu sunt suficiente date. Această lipsă de informaţii se datorează şi influenţelor culturale: comunicarea şi socializarea sunt percepute în mod diferit în diverse țări și culturi.

De asemenea cauza exactă a apariţiei acestui sindrom este necunoscută şi cu toate că unele cercetări sprijină ipoteza unei cauze genetice, totuşi tehnicile actuale de imagistică cerebrală nu au identificat o patologie comună clară.

La fel ca şi în cazul autismului, pentru tulburarea Asperger nu există tratament, dar un plan individual pentru dezvoltarea aptitudinilor sociale ar putea fi util. Părinţii copiilor care au fost diagnosticaţi cu această tulburare ştiu cel mai bine care sunt nevoile copiilor lor, deseori ei ajung specialişti în modalităţile de intervenţie care pot fi utilizate în diverse situaţii. Acest lucru se datorează și faptului că s-au informat, dar mai ales faptului că sunt sunt interesaţi de ceea ce simt copiii lor atunci când întâlnesc noi obstacole.