Cabinet de Psihologie Corina Neanu

În general, nașterea unui copil aduce multă bucurie părinților, dar în acest articol vom analiza ceea ce nu se discută de obicei, adică ceea ce este oarecum tabu în sfera acestei teme. Din teama de a nu fi judecate, mamele evită să discute despre greutățile care se nasc odată cu nașterea copilului: schimbarea programului de zi cu zi, modificările fizice, oboseala, insomnia, lipsa timpului personal etc.

După nopți la rând în care a dormit câteva ore, mama este foarte obosită, dar bebelușul este vesel și ar dori să interacționeze cu mama. Aceasta nu are dispoziția și energia necesară pentru a se juca, dar îi oferă o jucărie după care se așază lângă el și adoarme. Se trezește după jumătate de oră deoarece copilul plânge. Această jumătate de oră de somn a fost foarte odihnitoare pentru mamă, dar a născut și primul moment de vinovăție: „mi-am supărat copilul, eu, mama mă simt odihnită, dar odihna mea l-a supărat pe bebelușul meu". De la acest sentiment de vinovăție apare și teama de a nu fi o mamă bună.

autor psih. Corina Neanu   citește tot articolul →

În copilărie descoperim universul care ne înconjoară, ne întrebăm de ce este lumină sau întuneric, de ce plouă, de ce cad frunzele din copaci, de ce ninge sau de ce nu mai ninge? Părinţii cunosc foarte bine acest tip de întrebări şi cu siguranţă şi-au amintit câteva exemple de „frământări" pe care le-au avut copiii lor.

La o anumită vârstă copiii învaţă că obiectele nu se mişcă fără ca ei să intervină. Gândiţi-vă la cât de fascinant poate fi acest lucru pentru copii: are un cub pe o parte este roşu şi dacă îl mişcă devine albastru. Acest joc se continuă pe parcursul întregi vieţi: ne face plăcere să avem realizări profesionale, personale şi reuşim sau nu datorită modului în care acţionăm în universul care ne înconjoară.

autor psih. Corina Neanu   citește tot articolul →

Atunci când auzim cuvântul anorexie ne gândim la o femeie foarte slabă, poate manechin, balerină sau actriţă. Dacă privim în urmă o calitate foarte importantă a femeii era frumuseţea, iar această frumuseţe a fost percepută diferit în diverse perioade istorice. Observând că pot atrage sau respinge bărbaţii prin felul în care arată, femeile au început să controleze diverse caracteristici ale corpului.

Anorexia nu are o istorie atât de lungă, ea a fost descrisă pentru prima dată în secolul XVII. În acea perioadă, medicii erau de părere că această afecţiune s-ar datora spiritelor animale care au posedat sufletul, iar acest lucru se manifesta printr-un flux sanguin foarte ridicat la nivelul creierului.

Un secol mai târziu a apărut o nouă concepţie despre cum ar trebui să arate femeile, astfel se credea că femeile care au apetit ridicat pentru mâncare au şi un apetit sexual crescut. Pentru a nu fi catalogate ca femei cu apetit sexual ridicat, fetele şi femeile din acea perioadă au început să mânânce mai puţin şi să poarte corsete.

Discuţii intense despre anorexie au apărut în media în anul 1983 când o faimoasă cântăreaţă americană a anilor '70, Karen Carpenter (membră a formaţiei „The Carpenters") a murit din cauza acestei afecţiuni.

autor psih. Corina Neanu   citește tot articolul →

Tot mai des auzim în jurul nostru vorbindu-se despre autism; suntem informaţi că tot mai mulţi copii sunt afectaţi de această tulburare, dar cum a apărut ea şi de ce auzim vorbindu-se despre ea acum mai mult decât în trecut? Multe persoane cred că autismul este o afecţiune care a apărut recent în rândul copiilor, dar oare este aşa?

Termenul de autism a fost utilizat încă din anul 1900 şi descria o stare des întâlnită în schizofrenie. Mai târziu, adică prin 1940 acest termen a fost folosit de un medic psihiatru american, Leo Kanner pentru a descrie o serie de tulburări emoţionale şi sociale ale copiilor. În aceeaşi perioadă un medic pediatru austriac, Hans Asperger a realizat o descriere similară cu a lui Kanner pentru copiii care erau neîndemânaci, cu o capacitate scăzută de a comunica şi lipsiţi de empatie.

În prezent tulburarea Asperger şi tulburarea autistă (descrisă de Kanner) sunt două afecţiuni distincte.

autor psih. Corina Neanu   citește tot articolul →

Tulburarea Asperger a fost descrisă de medicul pediatru austriac Hans Asperger (1906-1980), sindromul Asperger fiind un diagnostic relativ nou în domeniul autismului. Prima definiție a ceea ce ulterior va fi denumit sindromul Asperger a publicat-o în 1944, însă abia prin anii 1990 a fost introdus termenul care definește această tulburare și care, ca recunoștință, poartă numele marelui pediatru.

Asperger a studiat comportamentul câtorva băieţi care deși aveau inteligența normală nu aveau abilităţi empatice, nu reuşeau să iniţieze contacte sociale, dar aveau un interes deosebit pentru un anume domeniu. În descrierea iniţială a acestui sindrom el a utilizat termenul de „psihopatie autistică" şi i-a numit pe aceşti copii „mici profesori", datorită talentului lor deosebit pentru o anumită arie de interes.

Asperger a studiat evoluţia acestor copii şi a observat că unii dintre ei şi-au dezvoltat talentele şi au ajuns să le folosească în profesia pe care o aveau. El era de părere că aceşti copii îşi pot găsi locul în societate şi pot să îşi îndeplinească rolul social cel puţin la fel de bine ca ceilalţi.

Atunci când era copil și la Asperger se regăseau câteva dintre trăsăturile descrise de el: îi era greu să interacţioneze, avea un talent deosebit pentru limbile străine şi era considerat de cei din jurul său ca fiind un copil singur.

autor psih. Corina Neanu   citește tot articolul →